decembrie 2021

In monitorul oficial nr.1239 din 29.12.2021…

In monitorul oficial nr.1239 din 29.12.2021 a fost publicata Legea 318/2021, adica Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022. Pentru cei din domeniul salarizarii, este bine de stiut

Criteriile de încadrare în categoria activităților independente

Am promis saptamana trecuta ca discutam despre criteriile de încadrare în categoria activităților independente. Ei bine, exercitarea unei activităţi independente presupune îndeplinirea a cel puţin 4 din criteriile prevăzute de

ANAF a lansat…

ANAF a lansat o brosura referitoare modul de incadrare si impozitare a activitatilor in retelele sociale. Astfel, in situația în care activitatea se desfăşoară cu regularitate, în mod continuu, pe

FISIERUL STANDARD DE CONTROL FISCAL (SAF-T)

ORDIN Nr. 1783/2021 din 4 noiembrie 2021 privind natura informaţiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fişierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura şi condiţiile de