Blog

Prin OUG Nr. 10/2021 din 19 februarie 2021, se stabileşte cadrul legal…

Prin OUG Nr. 10/2021 din 19 februarie 2021, se stabileşte cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul
pandemiei de COVID-19.
Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin. (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro la nivel de întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.
Baza de calcul al ajutorului reprezintă:
a) pentru beneficiarii care raportează cifra de afaceri, diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2020;
b) pentru beneficiarii care aplică regimul special pentru agenţiile de turism în conformitate cu dispoziţiile art. 311 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţa dintre volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2019 şi volumul facturilor
emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2020;
c) pentru beneficiarii care ţin evidenţa în partidă simplă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţa dintre încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2020.
Baza de calcul al ajutorului, calculată conform prevederilor alin. (2), este certificată şi asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru/membră al/a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, selectat/selectată şi remunerat/remunerată de către aplicant,
fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit autorizat/autorizată în România, care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectat/selectată şi remunerat/remunerată de către aplicant.

Lasă un răspuns